Cuciulat

     În 16. septembrie, 2015 m-am alăturat Cercetașilor Dejeni, iar prima excursie, ca o încălzire a fost la Cuciulat în data de 20.09.2014. Harta. Am pornit de dimineață cu un tren și am ajuns acolo destul de devreme. De cum am ajuns au și început programele. Prima dată am jucat jocuri pentru a ne cunoaște, după am încercat pentru prima dată coborârea în rapel (video) și am făcut și o mică cursă cu obstacole, dar din păcate ploaia ne-a pus bețe-n roate. Am intrat în prima sală a peșterii și desigur am mâncat și gulyás. A fost o experiență minunată și nu m-au dezamăgit deloc.
     Prima dată am auzit despre cercetași la Evadarea în parc organizată în 2013, apoi la cea de-a doua ediție am decis să mă alătur și eu organizației. Sunt „oameni faini”, prietenoși și înțelegători. Deși nu am cunoscut pe nimeni la început, mi-am făcut noi prieteni și am rămas cu amintiri frumoase, care sper ca vor continua pentru multă vreme.























Comentarii

Postări populare