Vlădeasa

     În 29.11.-01.12.2014 am fost pe Vlădeasa pentru a doua oară. De data asta am mers cu Cercetașii Dejeni. Am pornit cu trenul până la Bologa, iar de acolo am mers cu un microbuz. Bagajele ne-au fost duse sus, iar noi am pornit pe jos. Pe drum ne-a prins și o ploaie, iar căldura de la cabană a fost bine-venită. În prima zi am învățat tehnici de prim-ajutor și am ținut obișnuitele dezbateri. A doua zi am urcat până la stația meteo, unde am povestit cu domnul care era de servici, am văzut cum e biroul, ce se face într-o zi de lucru și cum e viața pe acolo. Seara am făcut un mic joc de orientare în apropiere. A doua zi am făcut alte exerciții utile de prim-ajutor și încet-încet ne-am îndreptat spre casă. De data asta, din păcate nu am prins vreme prea însorită, dar a fost o excursie pe cinste!
Vlădeasa 2010.



Comentarii

Postări populare